După o perioadă de aproape 9 luni fără meciuri oficiale, George Pușcaș a apărut în trei partide pentru formația din Ștefan cel Mare, fără să reușească să înscrie. În această perioadă, el a avut și anumite probleme de natură medicală, însă în prezent este apt de joc.
Citește și: Flavius Stoican, după debutul ratat la Farul: „Arde baraca!”
Pușcaș a semnat un contract cu Dinamo valabil până în vara anului 2027, însă situația sa rămâne una incertă în acest moment. Întrebat despre evoluția și starea jucătorului, Andrei Nicolescu a precizat că acesta s-a simțit bine din punct de vedere fizic la partida cu Universitatea Cluj și că există speranțe pentru o evoluție pozitivă în continuare.
„Încercăm să găsim o soluție pentru problema lui. La ultimul meci (n.r. cu Universitatea Cluj) a simțit și el că este mai bine. Nu știu, sper să fie într-o ascensiune. Să vedem ce va fi, dar este greu de dat un verdict clar la momentul actual”, a spus Andrei Nicolescu, pentru digisport.ro.
Pe de altă parte, fostul acționar al clubului, Cristi Borcea, consideră că obiectivul principal al echipei ar trebui să fie câștigarea Cupei României.
„Dacă nu erau accidentările și suspendările, Dinamo era mult mai sus. Nu mai spun de greșelile de arbitraj din meciul cu Rapid. Toate partidele au fost dominate de Dinamo, care a avut ocazii. S-ar fi bătut la campionat, dacă nu existau atâtea ghinioane.
Odată cu revenirile lui Kamamoko și Pușcaș, cred că Dinamo nu va mai pierde niciun meci. Kopic îi aduce până în fața porții, mai departe depinde de calitatea jucătorului. Trebuie să câștige astăzi neapărat, pentru a mai spera la cupele europene.
Universitatea Cluj este cea mai bună echipă la ora actuală, au o serie incredibilă de victorii. Sunt foarte constanți și merită să fie pe primul loc. Să dea Dumnezeu să câștigăm în Cupa României cu Universitatea Craiova, este cel mai important meci al nostru. Ar fi un sezon reușit dacă am câștiga trofeul”, a spus Cristi Borcea, pentru digisport.ro.

