Campionatul Mondial găzduit de Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic și-a stabilit cele două finaliste. Dacă Spania s-a impus fără emoții în fața Franței, cea de-a doua semifinală a oferit un scenariu mult mai spectaculos. Argentina a fost condusă de Anglia până în minutul 85, însă a reușit să întoarcă rezultatul pe final, marcând de două ori și calificându-se în ultimul act al competiției.
Citește și: Jose Mourinho nu discută! Ce le-a transmis jucătorilor încă din prima zi la Real Madrid
Anglia a deschis scorul în minutul 55 prin Anthony Gordon, iar replica Argentinei a venit după aproximativ 30 de minute. Lionel Messi a executat rapid un corner, a primit mingea înapoi de la un coechipier, a pătruns spre centru și i-a pasat lui Enzo Fernandez la marginea careului. Mijlocașul a șutat din prima, de la circa 23 de metri, fără să-i lase vreo șansă portarului advers. Golul victoriei a fost înscris de Lautaro Martinez, care a punctat cu o lovitură de cap în minutul 90+2.
La puțin timp după golul marcat de Enzo Fernandez, Chelsea a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu mijlocașul, prin care și-a exprimat aprecierea pentru evoluția propriului jucător. Inițiativa nu a fost însă pe placul suporterilor, care au criticat faptul că formația londoneză celebra un gol înscris împotriva reprezentativei Angliei.
Reacțiile negative au determinat clubul să elimine rapid postarea de pe rețelele de socializare. Enzo Fernandez a avut prestații constante și apreciate pe parcursul Campionatului Mondial desfășurat în Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic. Transferul său la Chelsea s-a realizat tot după un turneu final, în iarna anului 2023, ca urmare a evoluțiilor de la Cupa Mondială din Qatar.


