Antrenorul FCSB, Elias Charalambous, și-a felicitat jucătorii după egalul obținut în deplasare, contra lui Hoffenheim, în etapa a 6-a a fazei principale din Europa League.
„Pur şi simplu nu am cuvinte să vorbesc despre aceşti jucători, despre atitudinea lor şi spiritul arătat pe teren. Sunt mândru şi norocos să lucrez cu aceşti băieţi. Cred că dacă trebuia să câştige cineva azi, noi eram acea echipă, pentru că am avut ocazii importante de a marca. Jucătorii mei au arătat că nu au limite. Va fi foarte greu să ne calificăm din primele 8 locuri, va fi foarte greu, dar vom încerca”, a spus cipriotul pentru Digi Sport.
„Am avut un plan, o strategie pentru acest joc, dar jucătorii au făcut chiar mai mult azi pe teren. Am avut acele ocazii prin care puteam câştiga, însă în final am obţinut un punct. La un asemenea nivel nu ai multe ocazii de acest fel şi ar fi trebuit să marcăm. Vorbim despre un nivel foarte înalt. Dacă am fi înscris, ar fi fost o seară perfectă pentru noi”, a adăugat el.
Elias Charalambous le-a mulţumit suporterilor români care au venit să o susțină pe FCSB în Germania. Peste 10 000 de români au fost în tribunele stadionului lui Hoffenheim.
„Suporterii ne-au făcut să ne simţim ca acasă azi. Suntem mândri că i-am făcut fericiţi. Eu la fiecare meci sunt din ce în ce mai surprins de prezenţa suporterilor noştri. Realizez cât de important este acest club, dar şi cât de importantă este această ţară. Pentru că aici nu mai este vorba despre o echipă, aici este vorba despre România. Ei au venit pentru FCSB, dar în primul rând pentru ţara lor”, a mai spus Charalambous.
FCSB a terminat la egalitate cu echipa germană Hoffenheim, 0-0, joi seara, pe Rhein-Neckar-Arena din Sinsheim.
Campioana României are 11 puncte după 6 etape şi va mai juca două meciuri în faza principală a competiţiei, cu Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).

