CFR Cluj plănuiește deja noul sezon. Concret, formația din Gruia vrea să evolueze pe un alt stadion, asta deoarece costurile de întreținere pentru actuala arenă sunt destul de mari.
În ciuda rivalității cu Universitatea Cluj, CFR a depus cerere pentru a evolua pe Cluj Arena din ediția 2026/2027. Președintele Iuliu Mureșan a semnat documentul și a fost trimis ulterior către Consiliul Județean Cluj pentru aprobare.
„Cluj Arena reprezintă un reper important pentru clujeni, un loc în care sportul, cultura și divertismentul se întâlnesc la cele mai înalte standarde. Astfel de exemple pot continua şi cu fotbalul intern unde, pe Stadionul Ghencea evoluează atât CSA Steaua, cât şi FCSB, echipe aflate chiar într-un litigiu privind identitatea cluburilor.
Arena Naţională – la fel, un stadion public – pe care evoluează toate echipele din Bucureşti (FCSB, Dinamo şi Rapid), dar şi Stadionul Ion Oblemenco din Craiova pe care evoluau, până de curând, atât FC U Craiova 1948 cât şi CS Universitatea Craiova”, a apărut în cererea celor de la CFR.
Cluj Arena a fost inaugurată în 2011 și a costat 44 de milioane de euro. Stadionul are o capacitate de 30.355 de locuri și găzduiește, pe lângă evenimente sportive, și concerte muzicale.
După ce Gigi Becali, patronul FCSB-ului a declarat că dorința sa este ca Universitatea Cluj sau CFR să devină campioană, Iuliu Mureșan a reacționat la DigiSport.
„Nu știu ce a vrut să spună domnul Becali. Nu are mare semnificație. Nu știu cu ce scop a făcut afirmația aceasta. Probabil să nu fie nicio echipă din București. Ce să zic, ar fi bine să ia CFR-ul campionatul. Eu asta îmi doresc (n.r. râde)”, a spus Iuliu Mureșan.

