Andrei Nicolescu (49 de ani) a continuat să critice arbitrajul după înfrângerea suferită de Dinamo București în fața celor de la Rapid București, scor 2-3.
După reacțiile vehemente de la finalul partidei disputate pe stadionul din Giulești, președintele dinamoviștilor a revenit cu declarații și în ziua următoare meciului.
Citește și: Laurențiu Reghecampf, aproape de o mare performanţă în Liga Campionilor CAF
În plus, oficialul clubului a anunțat că intenționează să facă un pas suplimentar în acest demers. Mai exact, el ia în calcul solicitarea suspendării arbitrului István Kovács, precum și a lui Cătălin Popa, cel care s-a aflat în camera VAR.
„(n.r. Veți cere suspendarea lui Kovacs?) Evident, vom cere și conversația de la VAR, și recuzarea celor doi arbitri, inclusiv zona VAR. (n.r. adică și Kovacs, și Cătălin Popa, să nu vă mai arbitreze în play-off, asta veți cere?) Dacă se poate să nu ne mai întâlnim, pentru că e foarte complicat.
Îmi aduc aminte acel meci cu FCSB în care același cuplu de arbitri nu a văzut un henț evident la Ngezana sau la Dawa. Atunci am încercat să fim foarte atenți în declarații și să arătăm respect pentru arbitrajul din România.
E treaba dânșilor și e treaba CCA-ului să vadă asta (n.r. dacă Dinamo nu a fost respectată)”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit Fanatik.

