Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Anamaria Prodan, despre căsătoria cu Ronald Gavril: „Fericirea nu stă în acte”

După un divorț mediatizat de antrenorul Laurențiu Reghecampf, impresara Anamaria Prodan pare să fi regăsit echilibrul emoțional și personal alături de pugilistul profesionist Ronald Gavril, mai tânăr cu 14 ani decât ea.

Anamaria Prodan şi Ronald Gavril formează un cuplu de peste doi ani și jumătate și au o relație discretă, dar stabilă, așa cum reiese din declarațiile recente oferite presei.

„Relația noastră a devenit ceva uimitor”

Prezentă alături de partenerul ei la Gala Ellite Hub, eveniment organizat de Cătălina Gheorghe, Anamaria Prodan a vorbit despre dinamica cuplului, premiile câștigate și planurile de viitor. Cei doi au fost distinși cu premii speciale, iar impresara a povestit cu umor despre „negocierile” din casă privind locul trofeelor.

Citeşte şi: Daniel Pancu a anunţat lotul oficial U21 pentru Euro 2025. Cătălin Cîrjan, out!

„Multe, multe (n.r. – câte premii are acasă). Și acum are și Ronald, și de fiecare dată ne certăm care, pe ce raft să și le pună. Iar Ronald are și centuri care sunt foarte mari, voluminoase… și trebuie să mai facem un loc frumos pentru premii”, a spus impresara pentru Viva!.

Nuntă în plan? Anamaria Prodan: „Fericirea nu stă în acte”

Întrebată despre o posibilă căsătorie cu Ronald Gavril, Anamaria a oferit un răspuns sincer și matur: „Doi ani și jumătate (n.r. – de când sunt împreună). Relația noastră s-a transformat în ceva și mai frumos și mai profund, în ceva uimitor. Cred că fericirea și iubirea nu stau în acte și în notariat (n.r. – dacă au de gând să se căsătorească). Cred că ceea ce avem noi astăzi este mai presus de orice act”.

Aceasta nu a exclus ideea unei nunți, dar a subliniat că legătura autentică dintre ei este ceea ce contează cu adevărat.

Vacanțe și muncă în tandem: America, Dubai, Italia

În ciuda unui program aglomerat, cei doi își propun să îmbine activitatea profesională cu timpul liber. „O să facem tot posibilul să ne luăm și câteva zile libere pentru vacanță, în ciuda faptului că suntem extrem de ocupați. O să mergem și în America, o să mergem și în Dubai, dar și în Italia. Avem câteva locuri în care vrem să ajungem, plus că la noi vacanța e îmbinată cu munca”, a spus Anamaria Prodan.

Citeşte şi: FCSB a urcat spectaculos în clasamentul UEFA. Pe ce loc este campioana României după parcursul bun din Europa League

În paralel, cuplul se implică activ în organizarea evenimentului sportiv „Return of the Thrill 3”, o gală de box care urmează să aibă loc în viitorul apropiat, în funcție de confirmările sportivilor internaționali.

Share

Top articles

Articole similare