Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Ana Maria Bărbosu a ales între CSA Steaua și CS Dinamo! Gimnasta de 19 ani și-a dat acordul și urmează să semneze contractul

Ana Maria Bărbosu, una dintre cele mai talentate sportive ale noii generații, a semnat oficial cu CS Dinamo București.

După câteva săptămâni de discuții și incertitudini, tânăra gimnastă de 19 ani a optat pentru clubul Ministerului de Interne, deși, inițial, părea aproape de un acord cu rivala CSA Steaua.

Cum a ajuns Ana Maria Bărbosu la Dinamo

Luna trecută, Bărbosu se afla în tratative avansate cu Steaua, însă negocierile s-au blocat înainte de final. Se vehiculase un salariu de aproximativ 5.000 de euro lunar, dar Clubul Armatei nu a mai venit cu o ofertă concretă. În acest context, sportiva a ales să meargă la Dinamo, pas confirmat de oficialii clubului.

Situația amintește de momentul din 2021, când David Popovici a părăsit și el Steaua pentru a se alătura tot clubului din ”Ștefan cel Mare”.

Confirmarea mutării, din interiorul clubului

Oficialul dinamovist Ionuț Popa a explicat că procesul de legitimare a fost demarat la începutul lunii noiembrie și că toate detaliile administrative se află în grija secției de gimnastică:

”Din ce știu eu, Ana a semnat. De la 1 noiembrie, dacă nu greșesc. Dar Georgeta Andrunache vă poate oferi mai multe informații”, a precizat Popa, potrivit golazo.ro.

Absența de la Campionatele Mondiale

Neafilierea la un club a avut consecințe directe pentru Bărbosu. Conform regulamentelor Federației, nicio gimnastă nu poate reprezenta România în competițiile internaționale fără o legitimare valabilă. Astfel, Ana Maria Bărbosu nu a putut participa la Campionatele Mondiale din Indonezia.

”Va fi un model” – mesajul conducerii lui Dinamo

Vicepreședinta Georgeta Andrunache a confirmat acordul și a transmis un mesaj de încredere și respect pentru noua sportivă a clubului:

”Alături de David Popovici, Vlad Covaliu, Ana va fi un model. Nu doar de sportiv, ci și de om. Pot confirma că și-a dat acordul de a semna cu noi, deși nu toate actele sunt puse la punct.”

Share

Top articles

Articole similare