Iga Swiatek a oferit o replică fermă, după ce Simona Halep a spus că se simte nedreptățită de ITIA. Sportiva din România a fost suspendată patru ani pentru dopaj, în timp ce sportiva din Polonia doar o lună. Ambele jucătoare au primit un rezultat pozitiv la un test anti-doping și s-au apărat spunând că este vorba despre un supliment nutritiv contaminat accidental cu o substanță interzisă.
Iga Swiatek, primul interviu după cazul în care a fost acuzată de dopaj
Iga Swiatek a oferit primul interviu după ce și-a aflat verdictul din cazul în care a fost acuzată de dopaj. Sportiva din Polonia a demonstrat în fața ITIA că pastilele de melatonină pe care le-a folosit conțin trimetazidina, o substanță află pe lista interzisă. Jucătoarea demonstrat că țara ei este una dintre puținele care permit ca pastilele de melatonină să conțină și trimetazidina, deși acest lucru nu este specificat în prospect. Apărarea ei a fost admisă și a fost suspendată doar o lună.
Simona Halep s-a revoltat și a amintit că ea a fost suspendată patru ani, iar apoi pedeapsa i-a fost redusă la nouă luni de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
„Încerc să privesc lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, pentru că știu că oamenii au nevoie să compare astfel de situații cu altele care s-au întâmplat, dar adevărul este că fiecare dintre aceste cazuri este complet diferit.
Procesul de dovedire a nevinovăției într-un astfel de caz va fi, de asemenea, diferit și este greu să mă compar cu Sinner, Halep sau Majchrzak, deoarece fiecare dintre noi se luptă cu o problemă diferită”, a declarat Iga Swiatek.
Jucătoarea de pe locul doi WTA a explicat că este convinsă că analiza cazului ei a fost extrem de obiectivă.
„Cred că aceasta este o întrebare pentru ITIA, nu pentru mine, pentru că soarta mea și a altora a fost în mâinile lor și ei decid cum se va termina fiecare caz. Am încredere că acest proces este obiectiv și că totul se face în conformitate cu regulamentele și nimeni nu judecă jucătorul pe baza poziției sale.
Privind din perspectiva mea, pot spune că acest proces a fost solicitant și nu a fost deloc sigur că se va încheia după două luni și jumătate. Chiar faptul că am găsit această sursă atât de repede a accelerat întregul proces, iar decizia a aparținut doar ITIA. Nu există nicio modalitate de a o influența în vreun fel”, a mai spus Iga Swiatek pentru TVN 24.
Simona Halep, mesaj dur după ce a aflat verdictul din „cazul Swiatek”
Simona Halep a lipsit de pe terenul de tenis aproape doi ani în urma acuzațiilor de dopaj și este convinsă că în cazul ei lucrurile nu au fost corecte.
„Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea-voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă, în ciuda evidenței.
- Citește și: Pe ce loc se află Simona Halep în clasamentul oficial WTA
S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aș fi putut imagina că se poate dori.
Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudine, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă și poate că va fi mereu dureroasa nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil ca în cazuri identice, întâmplate cam în același timp, ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu?
Cum aș putea să accept că WTA și consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl meritam?!”, a spus jucătoarea din România.
Simona Halep se află pe locul 879 în clasamentul WTA.

