Al Arabi, echipa antrenată de românul Cosmin Contra (49 de ani), a obținut o victorie categorică în deplasarea cu Qatar SC, scor 5-1, în etapa a 10-a din QSL. Este al cincilea succes din ultimele șase meciuri pentru tehnicianul român.
Partida a fost tranșată încă din prima repriză. Sarabia, fost jucător al lui PSG și aflat acum sub comanda lui Cosmin Contra, a deschis scorul în minutul 24. Olunga a majorat diferența în minutul 34, iar același Sarabia a dus scorul la 3-0 cu cinci minute înainte de pauză. Gazdele au redus din diferență prin Mason, în prelungirile primei reprize. În partea secundă, Al Arabi a dominat total. Olunga a reușit „dubla” în minutul 50, ducând scorul la 4-1, iar Al Naimat a stabilit scorul final în minutul 81, 5-1 pentru formația lui Cosmin Contra.
Pentru Cosmin Contra și elevii săi urmează duelul din deplasare cu Al Khor, în QSL Cup, programat pe 29 noiembrie.
În urma acestui rezultat, Al Arabi a urcat pe locul 6 în clasament, cu 16 puncte după 10 runde, în timp ce Qatar SC se află pe poziția a 5-a, cu 17 puncte.
Citește și: Cosmin Contra, oficial la Al Arabi! Salariul uriaș care l-a convins să semneze în Qatar
Printre vedetele lotului pregătit de Cosmin Contra se numără Jordan Veretout, mijlocaș francez cu experiență la Aston Villa, Fiorentina, AS Roma și Olympique Lyon, precum și Pablo Sarabia, fostul jucător al lui Getafe, Sevilla, PSG, Sporting Lisabona și Wolverhampton.

