Simona Halep renunță la tenisul profesionist la 33 de ani. Românca are în palmares două titluri de Grand Slam şi a fost lider WTA pentru 64 de săptămâni.
Simona a anunţat, marţi, la Cluj, că se retrage. Sportiva din Constanţa lasă în urmă un palmares impresionant, cu 24 de trofee, dintre care două de Grand Slam, şi 64 de săptămâni ca lider WTA.
În 2023 ea a fost suspendată patru ani pentru o contaminare artificială a probei doping. Suspendarea i-a fost redusă la 9 luni de TAS.
Simona a revenit în circuitul WTA la Miami Open, în martie 2024. Ea a fost învinsă atunci de spaniola Paula Badosa, în prima partidă jucată după 569 de zile.
Halep a renunțat la tenis după înfrângerea din primul tur al Transilvanya Open. Simona a pierdut, scor 1-6, 1-6, cu
Lucia Bronzetti din Italia, în doar 52 de minute.
Simona Halep, de o viață în tenis
Născută pe 27 septembrie 1991, la Constanţa, Simona Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, Simona a debutat în circuitul ITF şi a ajuns repede printre cele mai bune tinere jucătoare din lume.
În 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar 2 ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist.
Cariera ei a intrat pe o pantă constant ascendentă în a doua jumătate a anului 2013, în care a câştigat 6 turnee, pe toate suprafeţele. Halep a cunoscut consacrarea în 2014, când a jucat finala de la French Open la senioare şi finala Turneului Campioanelor, la prima participare, pe lângă alte două trofee care i-au intrat în palmares.
Ca profesionistă, Simona Halep a câştigat în total 24 turnee, inclusiv două de Grand Slam, la Roland Garros, în 2018, şi Wimbledon, în 2019.
Cariera Simonei Halep, în cifre:
Titluri WTA de simplu: 24 – Melbourne, Toronto – 2022; Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;
Finale WTA de simplu: 18 – Cluj-0Napoca (2021); Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Titluri la dublu: 1, Shenzhen – 2018, în echipă cu Irina Begu;
Finală (dublu): 1, Montreal – în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;
Meciuri câştigate – meciuri pierdute: 579-238;
Premii totale: 38,75 milioane de euro
Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (64 de săptămâni).

