Manchester United, viitoarea adversară a FCSB din Europa League, a câştigat duminică seara, 1-0, pe terenul lui Fulham, în etapa a 23-a din Premier League.
Singurul gol al întâlnirii de pe Craven Cottage a fost marcat în minutul 78 de Lisandro Martinez, al cărui șut din afara careului, ajutat și de o deviere, l-a depășit pe portarul advers. Amad Diallo a avut un gol anulat în minutul 90+5.
Echipa antrenată de Ruben Amorim a reuşit prima victorie în deplasare din acest an, în campionat, şi a ajuns la 29 de puncte în clasament, unde ocupă locul 12. Fulham este pe locul 10, cu 33 de puncte.
Joi, Manchester United va întâlni FCSB, pe Arena Naţională, în ultima etapă din faza principală a Europa League. FCSB speră la o victorie care să-i aducă intrarea directă pe tabloul optimilor de finală ale competiției.

