După încheierea sezonului din Liga 2, cluburile își conturează deja planurile pentru ediția viitoare de campionat. La FC Bacău, formație finanțată de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, situația este una complicată din cauza problemelor legate de licențiere. În acest context, CS Dinamo, echipă retrogradată recent în Liga 3, ar putea beneficia de o eventuală decizie nefavorabilă moldovenilor.
Dacă FC Bihor Oradea nu a reușit să obțină licența pentru Superligă, deși a fost implicată în lupta pentru promovare din play-off-ul Ligii 2, cazul celor de la FC Bacău este considerabil mai delicat. Conform prosport.ro, clubul băcăuan ar fi fost informat că nu poate fi înscris în următoarea ediție a Ligii 2.
Citește și: Cristi Chivu are viitorul decis: „Ne-am înțeles!”
Situația nu este însă definitivă, întrucât clubul are posibilitatea de a contesta decizia. Termenul pentru depunerea apelului este de cinci zile, iar oficialii echipei sunt încrezători că problema va fi rezolvată.
„Anumite documente nu s-au putut încărca în platforma Football Connect și au lipsit la licențiere, acesta e motivul pentru care nu ni s-a acordat licențierea. Marți voi fi la București, prezint toate actele la Apel, e o simplă formalitate. Nu avem emoții”, a comunicat Bogdan Ghica, team manager la academie, conform sursei menționate.
Dinamo ar putea să profite
În eventualitatea în care hotărârea va fi menținută și FC Bacău nu va putea participa în noul sezon al Ligii 2, CS Dinamo ar putea ocupa locul rămas vacant. Formația din Capitală a retrogradat în Liga 3 după ce a pierdut barajul disputat împotriva echipei Șelimbăr.
Structura completă a Ligii 2 pentru sezonul 2026/2027 nu a fost stabilită încă. Sâmbătă, 6 iunie, de la ora 17:30, SC Popești Leordeni și CSM Unirea Alba Iulia se vor întâlni pe stadionul Inter Gaz din Popești-Leordeni într-un meci decisiv pentru promovarea în eșalonul secund.
În urma sezonului recent încheiat din Liga 3, promovarea în Liga 2 a fost obținută de Cetatea Suceava, CSL Ștefănești, SCM Râmnicu Vâlcea și Politehnica Timișoara. În schimb, AFC Câmpulung Muscel, CS Tunari, Ceahlăul Piatra Neamț, Olimpia Satu Mare și CS Dinamo sunt formațiile care au părăsit Liga 2.


