La finalul unui sezon foarte slab, compensat doar de obținerea calificării în competițiile europene, Gigi Becali și-a exprimat punctul de vedere cu privire la posibilitatea apariției unui nou investitor la FCSB. Echipa va participa și în stagiunea următoare în cupele europene, competiții care pun la dispoziție sume importante de bani și care pot contribui semnificativ la susținerea bugetului clubului. În lipsa unor transferuri importante, formației roș-albastre îi va fi greu să aspire la calificarea în Liga Campionilor în anii următori, însă Becali exclude varianta atragerii unui investitor dispus să contribuie financiar la club.
Începând cu 23 ianuarie 2003, Gigi Becali, în vârstă de 67 de ani, a devenit acționar majoritar la FCSB, cunoscută atunci sub numele de Steaua. De atunci și până în prezent, nu a fost de acord cu intrarea altor acționari în structura clubului, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat la alte echipe din Superliga.
Pentru omul de afaceri din Pipera, controlul exclusiv asupra deciziilor din cadrul clubului reprezintă o prioritate. În ceea ce privește resursele financiare, acesta consideră că dispune de capacitatea necesară pentru a susține echipa ori de câte ori situația o cere.
„Ce-mi trebuie mie? Asta fac unii care au nevoie de bani și nu au bani să țină echipă. Pentru ce să aduc eu un acționar? Ce nevoie am eu de el. Dacă vreau să bag eu 20 de milioane de euro, bag 20 de milioane de euro. Dau eu 3 milioane de euro, de ce să-mi iau asociat? Nu e frumos asta.
La fotbal nu e așa, nu e ca în alte afaceri. La fotbal se iau niște hotărâri și nu poți să iei hotărâri în locul cuiva pentru că bagi și tu bani. Dacă iau o hotărâre, trebuie să te întreb. Dacă afacerea produce 20 de milioane de euro pe an, dacă eu conduc poate produc numai 10, 7, 2, dar i-ai băgat banii omului în buzunar. Așa trebuie să scoți omului bani din buzunar”, a spus patronul FCSB-ului la Digi Sport.
Deși coordonează activitatea clubului din Berceni, din punct de vedere juridic principalul acționar este fiica sa cea mare, Alexandra Mincu. În anul 2024, Becali a hotărât să îi transfere acesteia 99,99% din acțiunile pe care le deținea.
„Adunarea extraordinară a acționarilor Fotbal Club FCSB SA (la care George Becali deținea un total de 14.300 acțiuni, reprezentând 99,99% din capitalul social, alături de Constantin Geambazi, care deține o acțiune) a avizat deja cesiunea tuturor acțiunilor deținute de omul de afaceri din Pipera către fiica sa, Teodora Becali Mincu.
Pentru ca Teodora Becali Mincu să poată deveni principal acționar, Constantin Geambazi a decis să renunțe la exercitarea dreptului său de preferință la înstrăinarea acțiunilor societății”, conform Profit.ro.


