Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Daniel Bîrligea și-a cerut iubita în căsătorie în Bali. Mesajul emoționant transmis de Antonia Salanță FOTO

Vacanța petrecută în Bali s-a transformat într-un moment de neuitat pentru Daniel Bîrligea și partenera sa, Antonia Salanță. Atacantul celor de la FCSB a ales decorul exotic al insulei indoneziene pentru a face unul dintre cei mai importanți pași din viața sa și a cerut-o în căsătorie pe iubita sa.

Daniel Bîrligea a pregătit în detaliu momentul special, amenajând un cadru romantic cu flori și lumânări, iar răspunsul Antoniei a fost unul pozitiv.

Mesajul emoționant al Antoniei

La scurt timp după cererea în căsătorie, Antonia Salanță a împărtășit vestea cu urmăritorii săi de pe rețelele sociale, publicând imagini de la eveniment și un mesaj plin de emoție.

„Momentul nostru. Am tremurat, am plâns, am râs, ne-am uitat cuvintele, am simțit, am dansat, ne-am bucurat, am trăit cu toată inima. De astăzi, 04.06.2026, noi pentru totdeauna”, a scris tânăra într-o postare pe Instagram.

Cine este Antonia Salanță

Antonia Salanță este designer vestimentar și a absolvit studii de modă în Milano. Activă în mediul online, aceasta împărtășește frecvent imagini din proiectele sale profesionale, dar și din viața personală. Numele său a devenit tot mai cunoscut în rândul suporterilor după transferul lui Daniel Bîrligea la FCSB, fiind prezentă constant în tribune la meciurile echipei bucureștene.

Citeşte şi: Ștefan Târnovanu se căsătorește după ce și-a cerut prietena de soție în Zanzibar. Unde va avea loc cununia civilă

Recent, Antonia a vorbit deschis despre provocările pe care le implică relația cu un fotbalist de performanță. Ea a explicat că programul încărcat, deplasările frecvente și lipsa unei stabilități pe termen lung pot pune la încercare atât viața personală, cât și planurile profesionale ale partenerului:

„Majoritatea timpului el nu este acasă, în momentele cheie ale vieții nu poate fi tot timpul prezent, nu poți face ce vrei și când vrei, nu ai niciodată o stabilitate, poți primi mereu apel la orice oră ca de mâine te muți cine știe pe unde apoi bagaje și haos. Apare și frustrarea de multe ori că îți dorești mult să ai viitorul tău propriu în cariera, separat de el, dar totuși dacă îți dorești să îi fii alături, în același timp, apar extrem de multe obstacole”.

Citeşte şi: Cătălin Cîrjan şi-a cerut iubita de soţie. „Te căsătorești cu mine?” GALERIE FOTO

Un sezon cu dificultăți pentru atacantul FCSB

Din punct de vedere sportiv, sezonul recent nu a fost unul lipsit de probleme pentru Daniel Bîrligea. Atacantul s-a confruntat cu mai multe accidentări, care i-au afectat continuitatea pe parcursul campionatului. Cu toate acestea, în cele 37 de apariții din sezon, fotbalistul a reușit să înscrie 13 goluri și să ofere 6 pase decisive, contribuind semnificativ la rezultatele echipei sale.

Share

Top articles

Articole similare