Sezonul competițional s-a încheiat după disputarea barajelor pentru calificarea în cupele europene și pentru promovarea sau menținerea în SuperLiga, iar cluburile își îndreaptă acum atenția către pregătirea noii stagiuni. În acest context, au apărut și detalii privind transferul care nu s-a mai realizat pentru fundașul central al lui Dinamo.
Kennedy Boateng nu a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului cu Dinamo după finalul sezonului. Fundașul a intrat în atenția lui Gigi Becali imediat după barajul pentru Conference League, câștigat de FCSB cu 2-1 în fața formației din Ștefan cel Mare. Pe 3 iunie, finanțatorul campioanei a explicat motivele pentru care negocierile nu au avut succes.
„Am vorbit cu ei și atât. A avut pretenții cam prea mari. Sute de mii la semnătură. Nu vreau să vorbesc, că nu e frumos. Salariul nu era chiar mare, dar erau pretenții mari de semnătură. Nu am rezolvat și gata. Nu mai vreau să vorbesc, nu s-a rezolvat. A picat definitiv!”, a spus Gigi Becali în exclusivitate la Fanatik.
Boateng a avut un rol important în echipa lui Dinamo în sezonul recent încheiat, însă nu va mai face parte din lot în ediția următoare de campionat. Jucătorul din Togo își dorea să plece încă din perioada de transferuri din iarnă, iar acum a avut posibilitatea să își aleagă o nouă destinație din postura de fotbalist liber de contract. După două sezoane petrecute la Dinamo, acesta se pregătește pentru o nouă etapă a carierei.
Agentul său, Tony Appiah, a anunțat că fundașul și-a găsit deja un nou angajament în Arabia Saudită.
„Băiatul a semnat cu o echipă din Arabia Saudită”, a spus Tony Appiah, conform ProSport.
Potrivit informațiilor publicate de jurnalistul Mustafa Al-Hadiyan, noua formație a lui Boateng ar fi Al-Fateh, echipă care a încheiat sezonul pe locul 12 în campionatul Arabiei Saudite. Înțelegerea ar include un salariu anual de 900.000 de euro.


