Simona Halep continuă să surprindă prin ambiția și disciplina care au consacrat-o de-a lungul carierei. După retragerea din tenis, sportiva din Constanța s-a orientat către o nouă pasiune, căreia este pregătită să îi dedice mult timp și energie.
În urmă cu 16 luni, Simona Halep (34 de ani) anunța că se retrage din circuitul profesionist, decizie care a luat prin surprindere lumea sportului. Fosta lideră WTA a făcut acest pas la începutul anului 2025, însă ulterior a mai revenit pe teren cu ocazia unor evenimente speciale. În același timp, și-a descoperit un nou hobby.
Campioana acordă în continuare o mare atenție activităților fizice și se menține activă prin antrenamente regulate la sala de fitness. În plus, a început să practice golful, un sport apreciat pentru eleganța sa, dar cunoscut și pentru costurile ridicate. Totodată, se implică activ în promovarea acestuia, lucru vizibil și prin imaginile pe care le postează în mediul online.
De asemenea, participă la diverse evenimente și inițiative dedicate golfului, sport care a devenit tot mai popular în ultimii ani, inclusiv printre marii jucători de tenis. Rafael Nadal și Carlos Alcaraz se numără printre sportivii atrași de această activitate.
Fosta jucătoare practică golful atât în România, cât și în străinătate. Din acest motiv, Simona Halep și-a achiziționat o locuință amplasată în apropierea unui teren de golf. Această activitate îi oferă relaxare și ocazia de a interacționa cu oameni influenți. Recent, a fost fotografiată în compania lui Florin Segărceanu.
„Orice sfârșit are un nou început!”, a notat fostul număr 1 mondial, pe social media.
Își dorește să se mențină în formă
În trecut, Simona Halep declara că își dorește să învețe cât mai bine tainele golfului, considerând că acest sport o ajută să își păstreze condiția fizică. Mișcarea a avut mereu un rol important în viața sa, încă din copilărie.
După retragere, fosta sportivă a vorbit și despre una dintre cele mai dificile perioade traversate, cea legată de cazul de dopaj care a ținut-o departe de competiții. Cu toate acestea, a continuat să privească înainte și să își stabilească noi obiective, iar dezvoltarea pasiunii pentru golf se află printre prioritățile sale.
Simona Halep a mărturisit că timpul petrecut în natură, pe terenul de golf, o ajută să își găsească liniștea după anii complicați ai carierei. În plus, și-a propus să se bucure mai mult de fiecare zi și să experimenteze lucruri pe care programul încărcat din perioada activității sportive nu i le-a permis.
„Vreau să mă duc să joc golf, ăsta e obiectivul meu, să învăț să joc. Să mă duc la sală zilnic, să am grijă de corpul meu. Știu că toată lumea s-a îngrășat când s-a lăsat de sport. Am niște obiective care țin de persoana mea. Dar nu aș vrea să am planuri mari o perioadă”, spunea la un moment dat Simona Halep, conform treizecizero.ro.

