Aryna Sabalenka și partenerul său și-au anunțat logodna la începutul lunii martie, iar acum se ocupă deja de organizarea nunții. Sportiva care e numarul 1 WTA a decis și locul în care va avea loc ceremonia alături de iubitul ei, omul de afaceri brazilian de origine greacă Georgios Frangulis.
Aryna Sabalenka (28 de ani) a atras atenția publicului după ce a fost cerută în căsătorie de partenerul său. Momentul în care Georgios Frangulis (37 de ani) i-a oferit inelul de logodnă a fost intens mediatizat, iar imaginile și filmările au circulat pe rețelele sociale timp de mai multe zile, fiind apreciate de numeroși fani.
Jucătoarea din Belarus urmează să se căsătorească cu un antreprenor cunoscut, fondator al unei companii specializate în smoothie-uri și boluri de Acai. Acesta vorbește frecvent în termeni elogioși despre partenera sa și susține că are multe lucruri de învățat de la ea. În prezent, cei doi se pregătesc pentru următoarea etapă a relației lor.
Cei doi au stabilit deja câteva dintre detaliile importante ale evenimentului. Nunta nu va avea loc în viitorul apropiat, întrucât programul sportivei este foarte încărcat. Potrivit planurilor actuale, ceremonia ar urma să se desfășoare în vara anului viitor. De asemenea, locația aleasă are legătură cu originile lui Georgios Frangulis.
Mai exact, ceremonia va avea loc în Grecia. Aryna Sabalenka nu a precizat încă dacă evenimentul va fi organizat pe plajă sau într-un spațiu interior, însă a transmis că se implică activ în pregătirea nunții. Despre logodnicul ei, sportiva a spus că îi amintește de tatăl său prin anumite trăsături de caracter, lucru pe care îl apreciază foarte mult.
„I-am spus că sunt o fată mare și am mâna mare, iar un inel mic ar arăta… foarte mic”, a mărturisit Aryna Sabalenka despre momentul cererii în căsătorie. Declarația a fost făcută pentru Vogue Magazine, unde a realizat un pictorial incendiar. În imaginile publicate apare și inelul de logodnă, pe care sportiva îl poartă permanent.
„Pentru mine, e important să fiu în jurul ei, dar în același timp să îi acord și spațiul necesar de care are nevoie ca să gândească clar. E o bestie, e cea mai bună, dar uneori are nevoie de 24 de ore ca să își aducă aminte de asta.
Țelul meu este să fac orice vrea ea să facem, dar dacă vrea să stăm toată ziua în camera ei de hotel, îi zic că nu putem să ne comportăm de parcă a murit cineva”, a completat Georgios Frangulis, pentru aceeași sursă.

