Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Antoine Griezmann a surprins pe toată lumea: „Să mă întorc aici”

Antoine Griezmann, în vârstă de 35 de ani, a evoluat duminică, 17 mai, pentru ultima dată pe teren propriu în fața suporterilor lui Atletico Madrid. După încheierea sezonului din La Liga, atacantul francez urmează să semneze cu Orlando City, în MLS.

Fotbalistul francez și-a luat rămas-bun de la fanii madrileni și a anunțat deja că intenționează să revină la Madrid după retragerea din activitate, pentru a ocupa o funcție în cadrul clubului și a contribui la performanțele echipei.

Citește și: După 22 de ani! Arsenal e noua campioană a Angliei după ce City s-a încurcat

În perioada petrecută la Atletico Madrid, Griezmann a cucerit trei trofee: UEFA Europa League, Supercupa Spaniei și Supercupa Europei. În actualul sezon, el a ratat șansa de a câștiga Cupa Spaniei, după finala pierdută la loviturile de departajare împotriva celor de la Real Sociedad.

„Vreau să-mi închei cariera în MLS și apoi să mă întorc aici, la Madrid, pentru că este cel mai bun oraș din lume. Să mă întorc aici, la acest club, pentru că este cel mai bun club din lume, și să-mi aduc contribuția în fotbal, să ajut oriunde pot: în birouri, pe teren ca antrenor secund, oriunde. Mi-ar plăcea să mă întorc aici și să ajut din exterior la câștigarea de trofee”, a declarat Griezmann.

În cele 500 de partide disputate pentru clubul de pe Metropolitano, atacantul francez a înscris 212 goluri și a oferit 100 de pase decisive. De-a lungul carierei, Griezmann a mai jucat pentru Real Sociedad și Barcelona.

În discursul susținut pe teren în fața fanilor, francezul și-a cerut din nou scuze pentru despărțirea din 2019, când a ales să semneze cu Barcelona, transfer realizat pentru suma de 120 de milioane de euro.

„În primul rând, vreau să vă mulțumesc tuturor că ați rămas. Este ceva incredibil. În al doilea rând, vreau să vă cer din nou iertare. Nu mi-am dat seama de dragostea pe care o aveam aici, eram foarte tânăr și am făcut o greșeală când am semnat cu Barcelona, dar apoi am reflectat și am făcut tot posibilul să revenim și să ne bucurăm din nou aici.

Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei din 2014 până astăzi. Este incredibil să împărtășesc totul cu ei. Fiecare luptă, fiecare victorie și fiecare înfrângere. A fost o plăcere. Fizioterapeuților, magazinerilor, care se trezesc la șase dimineața și sunt ultimii care pleacă”.

Share

Top articles

Articole similare