PSV Eindhoven l-a pus pe lista de transferuri pe Dennis Man, iar internaționalul român își propune să obțină un transfer important, în contextul în care a avut o evoluție solidă, cu gol și pasă decisivă în ultimul meci din această ediţie de campionat a Olandei.
Dennis Man (27 de ani) continuă să aibă prestații bune la PSV Eindhoven , chiar și după ce formația olandeză și-a asigurat matematic titlul de campioană. Într-un meci disputat fără miză majoră, PSV Eindhoven a învins categoric pe Twente, scor 5-1, iar românul a fost unul dintre jucătorii decisivi.
Internaționalul român a fost titular și integralist pentru prima dată după patru partide. În repriza secundă a reușit să marcheze golul de 3-0, iar ulterior a oferit o pasă decisivă pentru reușita lui Guus Til.
Citeşte şi: Lovitura carierei pentru Marius Marin. Internaționalul român, la un pas de transferul la Sevilla
Scos la vânzare. Care e motivul
Forma sa bună ar putea atrage interesul altor cluburi în perioada de mercato, mai ales în condițiile în care PSV Eindhoven ar fi dispusă să îl cedeze în vară. Olandezii au câștigat deja titlul în Eredivisie, cu un avans confortabil, iar Dennis Man și-a încheiat primul sezon cu 7 goluri și 7 assisturi în campionat, după transferul de la Parma pentru 7 milioane de euro.
Totuși, viitorul său la PSV Eindhoven pare incert. Concurența pe post se va intensifica odată cu revenirea lui Ruben van Bommel (21 de ani), jucător pe care s-au plătit 16 milioane de euro, în 2025, pentru mutarea de la AZ Alkmaar, iar antrenorul Peter Bosz a alternat deja mai mulți jucători pe flancuri, inclusiv pe Ivan Perisic și Esmir Bajraktarevic. În acest context, presa olandeză notează că Dennis Man ar putea fi unul dintre jucătorii sacrificați pentru a le face loc în prima echipă.
Citeşte şi: Românii de la Gyor au cucerit titlul în Ungaria. „Am răsturnat căruța!”
Deși are contract până în 2029 și o valoare de piață estimată la aproximativ 13 milioane de euro, PSV Eindhoven ar putea încerca să obțină un profit dintr-un eventual transfer al său în această vară.
„Dennis Man clar nu a avut un prim sezon rău la PSV, dar nu mai e titular la acest moment. Antrenorul Peter Bosz a alternat între Dennis Man și Esmir Bajraktarevic. În principiu, Ivan Perisic era considerat titular în banda dreaptă, dar veteranul a fost nevoit să joace în stânga din cauza accidentării lui Ruben van Bommel, care va reveni, însă, din sezonul viitor.
Așa că Dennis Man ar putea fi cel „sacrificat”. Internaționalul cumpărat de la Parma mai are contract până în 2029 și valoarea sa de piață este estimată la 13 milioane de euro. Asta înseamnă că PSV Eindhoven ar putea obține un profit substanțial de pe urma lui Man”, scrie soccernews.

