După egalul fără goluri dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, Daniel Pancu (48 de ani) a comentat situația sa contractuală și planurile de viitor.
Antrenorul a confirmat că le-a dat asigurări celor din conducerea CFR-ului că va rămâne și din vară, „două milioane la sută”, așa cum au afirmat Iuliu Mureșan și Ioan Varga, însă a subliniat că această decizie depinde de îndeplinirea unor condiții clare: plata salariilor la timp, îmbunătățirea bazei de pregătire și realizarea unor transferuri importante.
Citește și: Adrian Mutu îl face praf pe Ștefan Baiaram: „Probleme de caracter”
Din declarațiile sale reiese că este sceptic în privința îndeplinirii acestor cerințe, ceea ce îl apropie mai degrabă de o despărțire de club.
„În primul rând, detaliile cele mai importante și care contează cel mai mult sunt legate de promisiunile mele. Atât domnul Varga, cât și președintele Mureșan vorbesc de două milioane la sută, sunt cuvintele mele, dar niciunul nu continuă, în alte condiții. Continuarea e în alte condiții. Văd că niciunul dintre ei nu a spus.
În alte condiții înseamnă salarii la zi, o altă bază de pregătire și câțiva jucători de top. Până acum, nu s-a întâmplat nimic din aceste lucruri și mai sunt două săptămâni până se termină campionatul. Am spus că rămân două milioane la sută, dar în alte condiții”, a declarat Daniel Pancu.
Există indicii că Daniel Pancu ar fi ajuns deja la o înțelegere cu Rapid pentru a prelua echipa începând din vară.
Referitor la partida cu Universitatea Craiova, antrenorul s-a arătat foarte mulțumit de prestația elevilor săi.
„Jocul a fost minunat, jucători minunați. În sfârșit am avut un meci în care am fost mai buni decât ei, indiscutabil, mai ales în repriza a doua. A fost și o fază fixă, că era penalty, dar am înțeles că a fost un ofsaid de patru milimetri și nu s-a mai acordat acel penalty.
Una peste alta, foarte mulțumit, foarte, foarte mulțumit de jocul din această seară, care se adaugă parcursului nostru fantastic. Mai avem nevoie de un punct cu Dinamo sau de trei puncte cu FC Argeș pentru a fi matematic în cupele europene.
Suntem aproape, dar încă nu am realizat acest obiectiv. La cum arătăm, dacă ar mai fi durat campionatul, eram în postura de a câștiga campionatul.
Am discutat ieri cu domnul Copilu, a vrut să știe situația mea. Nu știu dacă e oficial al clubului în acest moment. Ne-am întâlnit la Cluj. Mai departe, nu știu. Sunt oameni care au câștigat campionate, nu pot fi decât mari plusuri pentru club”, a precizat Daniel Pancu.

