Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Veste bună pentru Cristi Chivu! Inter pune pe masă 40.000.000 de euro pentru titlul câștigat

Cristi Chivu (45 de ani) a cucerit titlul în Italia alături de Inter, după victoria obținută chiar împotriva fostei sale echipe, Parma, scor 2-0.

Tehnicianul român este aproape de semnarea unui nou acord cu formația milaneză, contract care ar urma să fie valabil până în 2028 și să includă opțiune de prelungire pentru încă un sezon. Totodată, Chivu va avea un rol extins în cadrul clubului, urmând să fie promovat din poziția de antrenor principal în cea de manager, ceea ce îi va permite să se implice direct și în politica de transferuri.

Citește și: Cristi Chivu va fi primit de Papa Leon al XIV-lea, după ce a câștigat titlul cu Inter

În această săptămână, antrenorul român a primit și confirmarea unui aspect important pentru construcția echipei din sezonul următor. Presa din Italia notează că proprietarii clubului, grupul american Oaktree, au aprobat un buget de 40 de milioane de euro pentru campania de transferuri din vară.

Pe lângă această sumă, Inter va putea utiliza și fondurile rezultate din eventualele transferuri ale unor jucători din actualul lot.

Se știe primul transfer al verii

Clubul milanez ar fi decis deja prima mutare a verii. Potrivit informațiilor apărute în Italia, 15 milioane de euro vor fi plătite către Manchester City pentru transferul definitiv al lui Manuel Akanji, clauza devenind obligatorie după câștigarea campionatului.

Cristi Chivu intenționează să facă mai multe modificări în lot și să renunțe la câțiva jucători rămași din perioada lui Simone Inzaghi.

Printre fotbaliștii care ar putea pleca se află și Davide Frattesi. Mijlocașul central în vârstă de 26 de ani, evaluat la 22 de milioane de euro de Transfermarkt, nu a reușit să se impună ca titular în mandatul lui Chivu.

Inter ar putea încasa o sumă considerabilă și în cazul unui eventual transfer al lui Alessandro Bastoni, fundaș central aflat în atenția Barcelonei în ultimele săptămâni.

Internaționalul italian, în vârstă de 27 de ani, este evaluat la 70 de milioane de euro, însă presa italiană susține că Inter ar cere minimum 80 de milioane pentru a accepta despărțirea în această vară.

Deși Cristi Chivu și-ar dori să îl păstreze în lot, Alessandro Bastoni ar lua în calcul o plecare din Serie A, în contextul criticilor primite după cartonașul roșu văzut la barajul pentru Cupa Mondială.

Share

Top articles

Articole similare