Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Radu Drăgușin, trei variante de plecare. Unde ar putea ajuge dacă se va despărţi de Tottenham

Presa din Anglia anunță că Radu Drăgușin este foarte aproape de o despărțire de Tottenham, în contextul unui sezon complicat pentru clubul londonez, marcat de rezultate slabe și emoții în lupta pentru evitarea retrogradării.

Situația dificilă din Premier League a generat incertitudine la nivelul lotului, iar oficialii iau în calcul vânzarea unor jucători importanți pentru a stabiliza bugetul. În cazul unei retrogradări, veniturile clubului ar putea scădea drastic, ceea ce ar forța plecări importante.

Transferat de la Genoa la începutul lui 2024 pentru aproximativ 28 de milioane de euro, Radu Drăgușin nu a reușit să se impună constant în primul „11”. În acest context, o mutare în mercato de vară devine tot mai probabilă, iar Tottenham ar fi dispusă să accepte oferte între 20 și 25 de milioane de euro pentru fundaș.

Citeşte şi: Adrian Mutu, pe lista scurtă a unui club cu tradiţie din Italia. „E o perspectivă de a te lansa”

Internaționalul român este dorit de mai multe cluburi importante din Europa. Leipzig este echipa care a făcut cele mai concrete demersuri până acum. Specialistul în transferuri Ekrem Konur a transmis că nemții „vor continua negocierile pentru a ajunge la un acord de principiu”. Proiectul germanilor se pliază pe obiectivele fundașului, iar o ofertă de 20 de milioane de euro ar putea fi pusă curând pe masă, scrie Sportsboom.

O revenire în Serie A, unde stoperul „se simte cel mai confortabil”, este, de asemenea, o variantă plauzibilă. AS Roma ar lua în calcul un împrumut cu opțiune de cumpărare, în timp ce Juventus analizează posibilitatea readucerii sale pentru a întări defensiva.

Citeşte şi: Reghecampf dă lovitura! Ofertă de 1,1 milioane de dolari pentru român: „Este prima opțiune a conducerii”

Deși contractul lui Radu Drăgușin cu Tottenham este valabil până în 2030, iar salariul său se ridică la aproximativ 2,8 milioane de euro pe an, contextul actual – atât la nivelul clubului, cât și al carierei sale – face ca o plecare în această vară să fie tot mai probabilă.

Share

Top articles

Articole similare