Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Vestiarul dă în clocot la Rapid? Ce a spus Costel Gâlcă înaintea meciului cu CFR Cluj

La 54 de ani, Costel Gâlcă a participat la conferința de presă organizată înaintea partidei Rapid – CFR Cluj, programată luni seară, de la ora 20:30, în Giulești, în etapa a 7-a din play-off-ul SuperLigii. În acest context, tehnicianului i s-a cerut să abordeze două teme considerate foarte delicate pentru clubul alb-vișiniu în această perioadă.

Citește și: Ion Țiriac îl cooptase pe Mircea Lucescu într-o afacere de 50 de milioane de euro. N-au mai apucat să ducă la capăt proiectul

Unul dintre subiecte a vizat situația portarului Marian Aioani. Acesta a fost nevoit să părăsească terenul încă din minutul 2 al meciului pierdut cu 1-3 pe Arena Națională împotriva lui Dinamo, în etapa precedentă, din cauza unor probleme medicale, deși anterior indicase că este apt pentru joc. În prezent, participarea sa la confruntarea cu echipa din Gruia rămâne incertă, iar Gâlcă a oferit explicații suplimentare despre cele întâmplate la finalul săptămânii trecute.

„Aioani se va antrena și atunci vom vedea (n.r. la ora jocului). Ne dorim foarte mult să câștigăm, și la meciul cu Dinamo știam că este important. Nu este doar portar, este și jucător în construcția noastră, pentru că ne ajută foarte mult. Niciun jucător nu este forțat să joace. El simte cel mai bine, dar știu că a ieșit de la încălzire. După l-am văzut că a revenit și credeam că totul este în ordine. Asta trebuie să-l întrebați pe el să vă spună. Hai să nu mai dezvoltăm alte lucruri, nu are rost. Vorbesc cu jucătorii, îi întreb. Dacă îmi spun că sunt apți și vor să joace, am încredere în ei.

Este un meci care reprezintă ultima noastră șansă de a ne bate pentru un loc de cupă europeană. Deci trebuie să facem un joc solid atât în apărare, cât și în atac. Cred că întâlnim o echipă în formă, care a crescut de la meci la meci și, adevărul este, e greu să-i desfaci, să ajungi la poarta lor. Este o echipă bine organizată, dar îmi doresc să putem avea acțiuni de atac, să luăm decizii bune și să fim cât se poate de pragmatici din toate punctele de vedere”, a declarat Costel Gâlcă la conferința de presă premergătoare meciului Rapid – CFR Cluj, citat de gsp.ro.

Totodată, antrenorul a fost chestionat și în legătură cu posibilitatea de a fi pierdut controlul asupra vestiarului în ultima perioadă, în contextul conflictului recent cu Alex Dobre. Gâlcă a respins această idee și a oferit următorul răspuns: „Din punctul meu de vedere, nu. Sunt jucători care, la un moment dat, cedează. Apar frustrări, dar lucrul acesta nu. Am avut foarte mulți accidentați. Avem și acum șapte și cred că și acest lucru a influențat foarte mult jocul nostru, cum era Vulturar, și mai mulți jucători. În niciun moment nu am spus că nu joacă X sau Y, am căutat soluții să-i băgăm pe alții și să continuăm”.

Share

Top articles

Articole similare