Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Vlad Chiricheș, sezon încheiat! Verdictul medicilor după accidentarea suferită în meciul cu Farul

Vlad Chiricheș (36 de ani) s-a accidentat în timpul meciului dintre Farul Constanța și FCSB, încheiat cu scorul de 2-3. Gigi Becali a anunțat că mijlocașul a suferit o ruptură musculară și nu va mai putea evolua până la finalul sezonului, ceea ce face ca partida cu Farul să fie ultima sa apariție pentru FCSB.

„A fost ultimul meci al lui Chiricheș pentru că s-a accidentat, are ruptură la nu știu ce, nu mai are timp să se refacă, mai sunt câteva meciuri. La revedere! Nu se reface, trebuie să stea două-trei luni. Asta nu știu eu, pentru mine era ultimul meci, dar dacă Mirel Rădoi îl bagă, eu ce să fac?

Eu sunt patronul echipei care am stabilit cu un fin să mă ajute. A venit, nu a vrut niciun ban. Înainte de meciul cu Farul mi-a zis ‘O să vedem ce o să facem. Vreau să câștig ca să fim la 10 puncte de ei și să nu mai avem probleme de jucat barajul’. Că acum e clar că o să-l jucăm.

El mi-a spus – Dacă o să plec, o să-ți las o analiză a tot ce am avut, tot ce am văzut, tot ce trebuie să faci. Amănunțit. Pentru ce să fac eu discuții când am câștigat meciul fără emoții?

Am câștigat cu Oțelul 4-0, am câștigat cu Farul, ce să stau eu că-l bagă pe Chiricheș? Bagă-l, mă, pe Chiricheș, și câștigăm meciurile toate și să joace 200 de meciuri. Atunci, la revedere”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.

Contractul lui Vlad Chiricheș cu FCSB expiră la finalul acestui sezon, iar Gigi Becali nu intenționează să-i prelungească înțelegerea.

Citește și: Flavius Stoican, după debutul ratat la Farul: „Arde baraca!”

Reprezentanții clubului i-au propus jucătorului să se retragă în vară și să rămână în cadrul echipei într-o altă funcție. După confruntarea cu Farul, fotbalistul a afirmat că nu ia în calcul retragerea din activitate.

„Să vorbesc de o retragere? Nu, nici nu mă gândesc la asta. Am spus-o tot timpul, îmi doresc să mă simt bine, să mă antrenez cu plăcere. Încă am pasiune și mă bucur de fotbal.

Mi-e greu să fac un lucru doar pentru că patronul echipei spune că eu nu mai pot. Un om care nu e zi de zi cu mine la antrenament e greu să-mi spună ce am de făcut”, a declarat Vlad Chiricheș.

Share

Top articles

Articole similare