Cristi Chivu (45 de ani) nu s-a abținut la finalul meciului câștigat de Inter cu Como, scor 4-3, în etapa a 32-a din Serie A, după golurile marcate de Valle (min 36), Paz (min 45) și Da Cunha (min 89 – penalty), pentru Como, respectiv Thuram (min 45+1 și 49) și Dumfries (min 58 și 72),t pentru Inter.
După ce Inter a învins-o pe Como și s-a apropiat tot mai mult de titlu, Cristi Chivu a fost întrebat despre ”Scudetto”, iar antrenorul român n-a ratat ocazia să-i ironizeze pe Atonio Conte și Massimiliano Allegri, antrenorii de la Napoli și AC Milan, care au spus că se gândesc doar la obținerea unui loc de Champions League, după ce s-au îndepărtat de primul loc.
”(n.r. despre Inter și titlul din Serie A) Sunt ca ai mei colegi (n.r. Conte și Allegri) care vorbesc despre Liga Campionilor: și noi ne apropiem de obiectivul nostru. Nu a fost ușor, știam asta. Ne confruntam cu o echipă care luptă pentru ceva important (n.r. ultimul loc de Liga Campionilor), iar ei au demonstrat asta în prima repriză.
Am fost conduși cu două goluri, am marcat unul important care ne-a dat încredere, iar în a doua repriză ne-am schimbat atitudinea. Am dat dovadă de caracter și, în final, chiar dacă nu a fost ușor, am reușit.
În dimineața meciului ne-am antrenat doar pentru faze fixe. Sunt ocazii importante de valorificat. Avem atacanți grozavi, așa că este important să lucrăm la aceste detalii.
Este o victorie care arată o mare maturitate. Cu 6 meciuri rămase de jucat, trebuie să ne creștem ambițiile și să intrăm pe teren știind că ne putem mări avantajul.
În prima repriză am fost puțin surprinși de intensitatea lor, dar am reacționat ca o echipă matură care vrea să fie competitivă până la capăt”, a spus Cristi Chivu, potrivit fcinternews.it.

