Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

CFR și-a „ales” adversara din sferturile Cupei României după ce a trecut de Rapid: „Cu greu ne va încurca cineva”

CFR Cluj și-a asigurat prezența în sferturile Cupei României după egalul obținut în fața Rapidului, scor 1-1, în ultima etapă a fazei grupelor.

În partida disputată la Cluj, Korenica a deschis scorul în minutul 66, din penalty, iar Rapid a restabilit egalitatea pe final, prin Pașcanu, în minutul 88. În urma acestui rezultat, formația din Gruia a terminat pe locul secund în Grupa A, cu 5 puncte, în timp ce Rapid a încheiat pe poziția a treia, cu 4 puncte, părăsind competiția pe care și-o propusese să o câștige.

La scurt timp după încheierea meciului, președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a intervenit telefonic la Digi Sport. Oficialul a fost întrebat împotriva cărei echipe ar prefera să joace formația pregătită de Daniel Pancu în faza următoare și a indicat UTA.

”(n.r. Cu cine ar vrea să joace CFR în sferturile Cupei) Nu știu, cu oricare. Da, jucăm în deplasare. Aș prefera UTA, dar nu contează. Dacă vom avea spiritul acesta, cu greu ne va încurca cineva.

Rapid n-a arătat mare lucru, zic eu. A arătat bine pe final, dar nu are ceva special. Nu m-a impresionat. Au jucat un pic pe final, dar la noi s-a văzut oboseala”, a declarat Iuliu Mureșan, la emisiunea Fotbal Club.

După clasarea pe locul al doilea în Grupa A, CFR va întâlni în sferturi ocupanta primei poziții din Grupa B. Înaintea ultimei etape, trei echipe păstrează șanse reale la primul loc: Universitatea Craiova (6 puncte), UTA Arad (4 puncte) și FCSB (3 puncte).

În celălalt meci al grupei, FC Argeș s-a impus cu 2-1 în fața celor de la CSC Dumbrăvița, câștigând grupa și obținând calificarea în faza următoare, alături de CFR Cluj.

Share

Top articles

Articole similare