Share

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@sportman.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Louis Munteanu, acord total cu DC United. Ce salariu va avea şi când va debuta în MLS

Louis Munteanu a ajuns la un acord cu DC United, după ce clubul american și CFR Cluj au finalizat negocierile. Atacantul român va evolua timp de trei ani, începând din 2026, în MLS, iar ebutul său oficial este așteptat spre finalul lunii februarie.

După mai multe runde de discuții, DC United a fost clubul care s-a mișcat cel mai rapid și a acceptat condițiile financiare impuse de formația din Gruia. Transferul a fost astfel parafat, iar internaționalul român urmează să semneze și să plece în Statele Unite, la începutul lunii ianuarie.

Americanii vor plăti 7 milioane de dolari pentru transferul lui Louis Munteanu de la CFR Cluj, sumă la care se vor adăuga bonusuri importante care pot ridica tranzacția la 10 milioane de dolari.

Când va debuta Louis Munteanu la DC United

Fotbalistul este programat să efectueze vizita medicală pe 5 ianuarie 2026, în Elveţia, după care va zbura spre Washington, orașul în care va locui. Până la debutul oficial va mai avea însă de așteptat puțin peste o lună, deoarece sezonul din MLS s-a încheiat recent și va fi reluat la finalul lunii februarie.

Citeşte şi: Gigi Becali, despre transferul ratat al lui Louis Munteanu: ”A dat-o în obrăznicie! Cred că era gagica lui lângă el”

Prima ocazie pentru Louis Munteanu de a îmbrăca tricoul celor de la D.C. United este programată pentru 22 februarie 2025, în etapa inaugurală a noului sezon, când echipa sa o va întâlni pe Philadelphia Union. Partida se va disputa pe Audi Field, arenă cu o capacitate de aproximativ 20.000 de locuri.

Detaliul nefericit despre noua echipă

DC United a încheiat sezonul precedent pe ultimul loc (15) în Conferința de Est, având un bilanț modest: cinci victorii, 11 remize și 18 înfrângeri în 34 de meciuri. Formația din Washington a marcat doar 30 de goluri, cel mai slab atac din MLS, și a primit 66 de goluri.

În MLS nu există sistem de retrogradare. Primele șapte echipe din fiecare conferință se califică direct în play-off, în timp ce locurile 8 și 9 dispută un baraj. Play-off-ul se desfășoară în sistem eliminatoriu: sferturile în format „cel mai bun din trei meciuri”, iar semifinalele și finala într-o singură manșă. Finala are loc pe terenul echipei cel mai bine clasate în sezonul regulat.

Inter Miami este actuala deținătoare a trofeului MLS Cup, după victoria cu 3-1 în finala contra lui Vancouver Whitecaps.

Salariu important pentru atacantul român

La noua sa echipă, Louis Munteanu va beneficia de un contract consistent, urmând să încaseze 1,2 milioane de dolari pe sezon, la care se adaugă bonusuri de performanță, atât individuale, cât și colective, potrivit surselor GSP.

Share

Top articles

Articole similare